Specialități

Boli neurodegenerative

Ce e bun pentru creier, e bun și pentru inimă!
Creierul, „centrul de comandă”, este cel mai prețios organ al nostru și cel mai rezilient. Uneori durează decade de la declanșarea bolii până la apariția simptomelor.
Există anumite elemente care trebuie reglate în aceste afecțiuni. Dieta echilibrată, bogată în nutrienții după care creierul nostru tânjește, ne ajută să restabilim echilibrul la acest nivel.

Boli cardiovasculare

Valorile crescute ale colesterolului, ale tensiunii arteriale, alături de alți parametri, se pot corecta prin dietă și un stil de viață salutar.
Prevenirea, tratarea și chiar inversarea unor afecțiuni cardiovasculare în acest fel sunt frecvent recomandate și în literatura de specialitate. Putem traduce aceste recomandări în acțiuni de rutină, pe termen lung.
Este cea mai bună medicație!

Boli autoimune și inflamatorii

Cea mai mare parte a sistemul nostru imunitar – 70%, este sub influența directă a florei intestinale. Noi, prin alimentație, stabilim compoziția acesteia. Astfel, pentru a-i reduce funcționarea aberantă și, pe cale de consecință, inflamația, anumite alimente trebuie să se regăsească zilnic în farfuria noastră. Îmbunătățirea drenajului limfatic, greutatea optimă și echilibrul în stilul de viață, toate cele menționate, sunt elemente care ne clădesc sănătatea.

Obezitate și diabet

“Mâncăm pentru a trăi, nu trăim pentru a mânca!” – spune vorba.
Natura ne-a înzestrat, pentru a supraviețui, cu capacitatea și dorinta de a face rezerve – depozite de grăsime. Astfel avem apetență firească pentru mâncarea dulce și grasă.
Azi, aceste depozite nu ne folosesc, ci ne alterează starea de sănătate. O dietă echilibrată ne asigură un trai bun și sănătos, cu rezerve minime!

Prevenție

Stilul de viață este calea spre sănătate sau spre boală cronică. De aceea, cea mai bună metodă de a lupta împortiva bolilor este concetrarea pe prevenție.
În privința afecțiunilor cardio-vasculare, de declin cognitiv, apariția demențelor, studii recente aduc evidențe că NOI avem mai mult control asupra sănătății decât credeam. Genetica are un rol mult mai mic.
Prin acțiuni zilnice, semnificative, ne îmbunătățim sănătatea – fizică, emoțională și performanța intelectuală!